Operatorii de cablu, telefonie sau internet nu mai pot pretinde taxe de reziliere a contractului - 21 Iulie 2010 Anca Dumitrescu

SURSA ARTICOL

Operatorii de cablu, telefonie sau internet nu vor mai putea pretinde consumatorilor taxe de reziliere a contractelor, potrivit Legii nr. 161/2010. Astfel, puteti da in judecata si chiar cere despagubiri in instanta, in cazul in care comerciantii stipuleaza astfel de clauze in contract.

Actul normativ modifica Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului si Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, vizand crearea unui cadru legal care sa reglementeze strict interdictia comerciantilor de a stipula in contractele incheiate cu consumatorii unele clauze care sa anuleze sau sa limiteze dreptul la denuntare sau reziliere unilaterala.

“Dreptul consumatorului la denuntarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrans de nicio clauza contractuala sau intelegere intre parti, in cazurile prevazute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept. Drepturile partilor referitoare la o justa despagubire nu vor fi afectate in cazul denuntarii unilaterale”, se arata in legea mentionata.

De asemenea, a fost completata si anexa cuprinzand clauzele considerate ca fiind abuzive cu cele care restrang sau anuleaza dreptul consumatorului de a denunta sau rezilia unilateral contractul in cazurile in care comerciantul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale sau a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe in cazul denuntarii unilaterale.

“Proiectul legislativ se traduce intr-un act de reparatiune morala pentru milioanele de romani care au ajuns in ultimii ani de zile, victime ale sistemului abuziv si incorect de pretindere a taxelor de reziliere a contractelor incheiate de consumatorii romani mai ales in domeniul internet-telefonie”, spune initiatorul acestei legi, senatorul Iulian Urban.

“Nu va poate obliga nimeni sa deveniti prizonier contractual in baza unor clauze abuzive. Trebuie si puteti sa-i dati in judecata pentru ca instanta sa constate faptul ca aceste clauze sunt abuzive si puteti sa obtineti inclusiv daune in instanta de judecata”, a adaugat senatorul.

Legea vine in conditiile in care majoritatea comerciantilor ce actioneaza in domeniul furnizarii/prestarii de servicii inteleg sa impuna consumatorilor clauze contractuale conform carora pentru denuntarea unilaterala a contractului, consumatorii sunt obligati la achitarea unei sume de bani.

Modificari procedurale in instantele romanesti

Sursa articol

Si persoanele cu zeci de ani de casatorie in spate din care au rezultat copii minori vor putea beneficia, in scurt timp, de institutia medierii. In esenta, aceasta este principala modificare propusa de Ministerul Justitiei (MJ) in materia desfacerii casatoriilor. In pachetul de proiecte de acte normative supranumit “Legea micii reforme”, in urma dezbaterii publice, MJ a operat unele modificari, ce au fost anuntate ieri de ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, in esenta, si de secretarul de stat Lidia Barac, pe larg.

“Noutatea consta in faptul ca divortul poate fi pronuntat si numai pe baza acordului ambilor soti, facut prin institutia medierii, indiferent de durata casatoriei si chiar si atunci cand din casatorie au rezultat copii minori, ceea ce in prezent nu e posibil”, ne-a precizat secretatul de stat Lidia Barac.
In prezent, pot divorta prin mediere numai sotii care nu au copii minori rezultati din casatorie. Totodata, pot divorta prin acordul partilor obtinut prin mediere si sotii care au o “vechime” intr-ale casniciei de cel putin un an.
Prin modificarile operate de echipa de specialisti ai MJ, cu scopul decongestionarii instantelor de judecata si al scurtarii duratei proceselor, se inlatura si sentimentul de "discriminare" pe care l-au simtit poate sotii care nu au putut beneficia pana acum de avantajele medierii. Pe scurt, cu acordul de mediere in brate, desfacerea casatoriei de catre judecator va deveni o simpla formalitate pentru toti.

Prin modificarile operate in proiectul pachetului de legi ale “micii reforme”, reprezentantii Ministerului Justitiei (MJ) au avut in vedere si nevoile reale ale mediului de afaceri, deslusite dupa un dialog direct cu reprezentantii acestui sector. “Mediul de afaceri are nevoie de mai multa celeritate in desfasurarea proceselor comerciale, dar si de eradicarea coruptiei, absolut necesara pentru un mediu de afaceri serios”, a spus ministrul Predoiu in conferinta de presa. Pentru scurtarea si usurarea procedurilor in desfasurarea proceselor comerciale, astfel incat litigiile dintre doua sau mai multe societati comerciale sa poata fi solutionate mai rapid, ministerul a propus o alta dimensionare a medierii.
Concret, dupa cum a explicat secretarul de stat Lidia Barac, concilierea, prevazuta in Codul de procedura civila la art. 720 este inlocuita cu medierea. “Ca sa mergi in comercial la instanta erai conditionat de o conciliere care se facea formal si era o conditie prealabila pentru a inainta procesul. S-a renuntat la ea in favoarea medierii, care are efecte mai serioase. Poti nici sa nu mai ajungi la instanta, ceea ce este foarte important, deoarece durata proceselor comerciale si volumul de activitate al instantelor deseori blocheaza circuitul banilor in comert, ori acest circuit reprezinta chiar viata comerciala”, ne-a declarat Lidia Barac.

O alta modificare, impusa si dupa colaborarea cu mediul de afaceri, este eliminarea suspendarii executarii pedepselor pentru infractiunile de coruptie, masura impusa dupa ce ministerul a constatat ca judecatorii ii iarta foarte des pe inculpatii pe care ii condamna pentru coruptie de executarea in fapt a pedepsei.

Cea mai importanta dintre modificari priveste insa activitatea de la Registrul Comertului. Printr-o lege unica au fost “codificate” si uniformizate toate dispozitiile legale privitoare la inregistrarea firmelor la Registrul Comercial, care se gaseau pana acum in diferite legi. In proiect se propune statutul profesiei de registrator comercial, care va fi un functionar cu statut special angajat prin concurs si numit de ministrul Justitiei, va avea incompatibilitati similare magistratilor si va putea fi eliberat din functie pentru incompetenta profesionala daca primeste calificativul “nesatisfacator” sau nu promoveaza testul de evaluare.

Completul de noua judecatori de la instanta suprema va fi format doar din cinci magistrati de la Sectia Penala.

O premiera pentru Romania o constituie si “liberalizarea” profesiei de expert criminalistic, pe care o incearca acum MJ. “Am incercat sa nu transformam monopolul de stat detinut prin Institutul National de Expertiza Criminalistica (INEC) intr-un monopol privat, adica sa nu schimbam un rau cu alt rau. Proiectul permite emulatia profesionala, ofera garantii de obiectivitate si liberalizeaza profesia. Am constatat ca persoane pe care dumneavoastra le puneti in rama una spuneau in discursul public, iar pe de alta parte opreau diversificarea, externalizarea serviciilor. Am spart acest nod gordian si eu cred in aceasta solutie”, a declarat ministrul Predoiu.
Astfel, daca proiectul va deveni lege, vor putea efectua expertize criminalistice nu doar cei de la INEC, ci si persoane fizice si juridice, autorizate in conditiile legii, pentru fiecare tip de expertiza fiind necesare si obligatorii nu doar anumite studii superioare, ci si conditiile tehnice specifice, dupa un sistem transparent ca si cel francez, a precizat secretarul de stat Alina Bica.

Poveste mica - Alexandru Andries

Şoricelul supărat

E mereu ascuns sub pat,
E bolnav
Si-aşteaptă să-i treacă;

Şoricelul bine dispus
E mereu pe-afară dus,
Nimeni nu ştie
Când vine şi când pleacă...

Bietul motan,
De necaz s-a suit pe tavan!

La rascruce de vanturi (II)

În timp ce mă aflam, pentru o lună de zile, pe malul mării, unde mă bucuram de aer curat, intâmplarea a făcut sa întâlnesc acolo cea mai fermecătoare făptură: o adevărată zeiţă în ochii mei, atâta vreme cât nu m-a băgat în seamă. Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai, dar dacă privirile pot vorbi, atunci şi cel mai idiot dintre idioţi ar fi putut ghici că eram îndrăgostit de ea până peste cap. În cele din urmă m-a înţeles şi mi-a răspuns cu cea mal dulce privire ce se poate inchipui. Ştiţi ce-am făcut? O mărturisesc cu ruşine: glacial, m-am retras în mine ca un melc, şi la fiecare privire caldă de-a ei m-am retras mai adânc, mai rece, până când, în cele din urmă, biata făptură nevinovată a început să se întrebe dacă nu cumva şi-a pierdut minţile şi, năucită de nedumerire, ruşinată de presupusa ei eroare, îşi convinse mama şi amândouă plecară din localitate. Această bizară atitudine mi-a creat reputaţia unui om cu desăvârşire lipsit de suflet, reputaţie pe care numai eu ştiu cât de puţin o merit!

[...]

Cuprins de toropeală, îmi rezemai capul de fereastră, silabisind mereu Catherine Earnshaw... Heathcliff... Linton... , până când pleoapele mi se închiseră; dar n-am rămas nici cinci minute cu ochii închişi, şi în întuneric îmi apăru numele "Catherine” în litere albe, luminoase, roind ca nişte năluci vii; iar când m-am deşteptat, încercând să alung acest nume obsedant, am descoperit că fitilul lumânării mele se aplecase pe una din cărţile vechi şi că întreaga încăpere mirosea a piele de viţel arsă. Am rupt mucul fitilului şi, simţindu-mă foarte rău din pricina frigului şi a mirosului, m-am aşezat în capul oaselor şi am deschis pe genunchi tomul atins de flacără. Era o "Biblie" tipărită cu litere mici şi care mirosea îngrozitor de tare a mucegai. Foaia albă de la început purta inscripţia "Catherine Earnshaw, cartea ei”, şi o dată, cam cu un sfert de veac în urmă. O închisei şi luai alta, apoi alta, până când le cercetai pe toate. Catherine avea o bibliotecă aleasă, şi starea de uzură a cărţilor dovedea că le folosise mult, dar nu tocmai aşa cum s-ar fi cuvenit: abia un capitol scăpase de comentariile scrise cu peniţa — cel puţin aşa mi se păru mie — căci fiecare porţiune albă lăsată de tipograf era acoperită de scrisul ei. Unele erau propoziţii răzleţe, altele formau un adevărat jurnal, zmângălit cu un scris neîndemânatic de copil. În partea de sus a unei pagini libere (probabil că i s-a părut o comoară când a descoperit-o) avui plăcerea deosebită de a găsi o excelentă caricatură a prietenului meu Joseph, schiţată cam primitiv, dar foarte asemănătoare. Deodată se aprinse în mine interesul pentru necunoscuta Catherine şi începui imediat să-i descifrez hieroglifele pălite.

"O duminică îngrozitoare! începea aliniatul. Aş vrea să se întoarcă tata, Hindley îi ţine locul într-un mod infernal, purtarea lui faţă de Heathcliff e atroce. H. şi cu mine ne vom răzvrăti. Astă-seară am pus totul la cale.

Toată ziua a plouat cu găleata; nu ne-am putut duce la biserică, aşa că Joseph a socotit de datoria lui să ne facă un serviciu divin în pod. Pe când Hindley şi cu soţia lui se încălzeau jos în faţa unui foc plăcut — sunt gata să jur că făceau orice, numai ,,Biblia” n-o citeau — Heathcliff, cu mine şi cu nenorocitul de rândaş a trebuit să ne luăm cărţile de rugăciuni şi să ne urcăm sus: ne-am aşezat la rând, pe un sac de grâu, unde, suspinând si tremurând, trăgeam nădejde că-l va cuprinde frigul şi pe Joseph, aşa că va avea interesul să ne facă o slujbă scurtă. Dar ce nădejde deşartă! Serviciul divin a ţinut exact trei ceasuri, şi totuşi, când ne-a văzut coborând, fratele meu a avut neobrăzarea să exclame:

«Ce, aţi şi isprăvit?»

Duminica seara eram de obicei lăsaţi să ne jucăm, dacă nu făceam prea multă gălăgie; dar acum e de ajuns un simplu chicot de râs ca să fim puşi la colţ!

«Uitaţi că aveţi un stăpân aici în casă, zise tiranul. Praf îl fac pe primul care mă scoate din fire! Ţin să fie o desăvârşită seriozitate şi tăcere. Aha! Tu erai, băiete? Frances, scumpa mea, trage-l de păr când treci pe lângă el: l-am auzit pocnind din degete.»

Frances îl trase straşnic de păr pe Heathcliff, apoi se duse şi se aşeză pe genunchii soţului ei; şi iată-i şezând acolo ca doi copilaşi, sărutându-se şi vorbind prostii cu ceasurile — palavre tâmpite de care ar fi trebuit să le fie ruşine! Noi ne-am ghemuit cât am putut mai bine în firida bufetului. Tocmai ne legasem laolaltă şorţurile şi le agăţasem în chip de perdea, când Joseph intră, după ce dăduse o raită pe la grajduri. Smulse munca mâinilor mele, îmi trase câteva palme şi croncăni:

«Stăpânu' abia a fost îngropat, sabatu' încă nu-i isprăvit, glasu' "Evangheliei”, răsună încă în urechile voastre şi voi îndrăzniţi să vă ţineţi de lucruri lumeşti?! Ruşine să vă fie! Staţi ca lumea, copii răi ce sunteţi! Sunt aici destule cărţi bune, dacă vreţi să le citiţi: şedeţi şi gândiţi-vă la mântuirea voastră!»

Şi, zicând acestea, ne sili să ne aşezăm în capul oaselor, aşa ca până la noi să poată ajunge o rază slabă de la focul destul de îndepărtat, la a cărei lumină să citim textul vechiturilor pe care ni le puse în braţe. Nu mai puteam răbda. Am prins de cotor tomul meu murdar si l-am azvârlit în coteţul câinilor, jurând să urăsc cărţile bune. Cartea lui Heathcliff zbură dintr-o lovitură de picior în acelaşi loc. Şi atunci să vezi zarvă!

Aventurile lui Habarnam (II) - Nikolai Nosov

Cum a devenit Habarnam pictor

Acuarelă era un pictor foar te bun. Umbla întotdeauna într-o bluză lungă, căreia îi zicea "halat". Era de-ajuns să-l priveşti cum stă, gătit în halatul său şi cu părul lung dat pe spate, în faţa şevaletului cu paleta în mână. Oricine îşi dădea seama că are în faţa sa un pictor adevărat.

Dacă a văzut că nimeni nu-i apreciază muzica, Habarnam se hotărî să se facă pictor. S-a dus la Acuarelă şi i-a spus:
— Ascultă, Acuarelă, m-am hotărât să mă fac şi eu pictor. Dă-mi nişte vopsele şi o pensulă. Acuarelă nu era defel zgârcit, aşa că îi dărui lui Habarnam vopselele lui vechi şi o pensulă. Chiar atunci veni la Habarnam prietenul sau Peticel. Habarnam i-a spus:
— Aşază-te, Peticel, imediat am să-ţi fac portretul. Bucuros, Peticel se aşeză repede pe un scaun şi Habarnam începu să-i facă portretul. Cum voia să-l înfăţişeze cât mai frumos, îi picta un nas roşu, urechi verzi, buze vinete şi ochi portocalii. Peticel era nerăbdător să-şi vadă mai repede portretul. De nerăbdare nu putea sta locului pe scaun şi se tot mişca.
— Stai într-un loc, nu te mai mişca, îi spunea Habarnam, altfel n-o să-ţi semene. — Dar acuma îmi seamănă? întrebă Peticel.
— Aidoma, răspunse Habarnam şi-i aplică o pereche de mustăţi cu vopsea violetă. — Hai, arată-mi, sa văd ce-a ieşit! se rugă Peticel când Habarnam îi termină portretul. Acesta i-l arătă.
— Cum, aşa arăt eu? strigă speriat Peticel.
— Bineînţeles că aşa. Păi cum altfel?
— Dar mustăţi, de ce mi-ai desenat? Că doar eu n-am mustăţi.
— Ei, odată şi-odată or să-ţi crească.
— Şi nasul de ce e roşu?
— Asta ca să fie mai frumos portretul.
— Iar părul de ce e albastru? Ce, parcă părul meu e albastru?
— E albastru, răspunse Habarnam. Dar dacă nu-ţi place aşa, îl pot face verde.
— Nu, ăsta nu-i un portret bun, spuse Peticel. Dă-mi-l să-l rup.
— Vrei să distrugi o operă de artă? se împotrivi Habarnam.

Peticel vru să-i ia portretul şi atunci începu bătaia. Auzind zgomot, veniră îndată Ştietot, doctorul Pilulă şi alţi prichindei.
— De ce vă bateţi? i-au întrebat.
— Uitaţi-vă, strigă Peticel, judecaţi şi voi, care din noi are dreptate: spuneţi, cine e înfăţişat aici? Nu-i aşa că nu sunt eu acela?
— Bineînţeles că nu eşti tu, răspunseră prichindeii. Aici e desenată o sperietoare.
Habarnam zise:
— Nu pricepeţi ce e, pentru că nu scrie cine e. Iată, am să scriu îndată şi totul o să se lămurească. Şi luând un creion, scrise dedesubtul portretului cu litere de tipar: PETICEL. După aceea agăţă portretul pe perete şi spuse:
— Să stea atârnat aici. Să-l privească toată lumea, nu-i este interzis nimănui.
— Nu-i nimic, zise Peticel, după ce-o să te culci şi-ai să adormi, eu o să vin şi-o să-l rup.
— Iar eu noaptea asta n-am să mă culc şi n-am să dorm, ci am să stau de pază, răspunse Habarnam.

Peticel se supără si plecă acasă, iar Habarnam, într-adevăr, nu se culcă în seara aceea. După ce toţi ceilalţi adormiră, el luă vopselele şi începu să-l picteze pe fiecare. Pe Gogoaşă îl desenă atât de gras că nici nu încăpu în tablou. Lui Zăpăcilă îi picta nişte picioruşe subţiri, iar la spate îi adăugă, nu se ştie de ce, o coadă de câine. Pe vânătorul Glonţişor Îl înfăţişă călare pe căţelul Strop. Doctorului Pilulă îi puse în loc de nas un termometru. Lui Ştietot îi desenă, fără motiv, nişte urechi de măgar. într-un cuvânt, îi înfăţişă pe toţi cât mai caraghios şi mai năstruşnic. Către dimineaţă agăţă toate portretele astea pe pereţi şi scrise sub fiecare ce înfăţişa, aşa că ieşi o adevărată expoziţie. Cel dintâi se trezi doctorul Pilulă. Când văzu portretele de pe pereţi, începu să râdă. Ii plăcură aşa de tare încât îşi puse ochelarii pe nas şi începu să le cerceteze cu multă atenţie. Se apropia pe rând de fieca re desen şi râdea cu hohote.
— Bravo, Habarnam, se minuna doctorul Pilulă. Niciodată în viaţa mea n-am râs atâta! In cele din urmă se opri în dreptul portretului său şi întrebă cu severitate:
— Da' ăsta cine e? Nu cumva sunt eu? Nu, nu sunt eu. Ăsta-i un portret total neizbutit. Mai bine scoate-1 de-aici.
— De ce să-l scot? Lasă-1 să atârne acolo, răspunse Habarnam. Doctorul Pilulă se supără şi spuse:
— Se vede treaba, Habarnam, că eşti bolnav. S-a întâmplat ceva cu ochii tăi. Când ai văzut tu că aş avea un termometru în loc de nas? O să trebuiască să-ţi dau discară ulei de ricin. Tare nu-i plăcea lui Habarnam uleiul de ricin. Se sperie şi zise:
— Nu, nu! Acum văd şi eu că portretul e neizbutit!

El scoase de pe perete portretul lui Pilulă şi-l rupse. După Pilulă se trezi vânătorul Glonţişor. Şi Iui îi plăcură portretle. Cât pe ce să plesnească de râs, privindu-le. Insă după ce-l văzu şi pe al său, buna lui dispoziţie se risipi îndată.
— Asta e un portret rău, spuse el. Nu seamănă cu mine. Scoate-l de-acolo, că altfel n-o să te mai iau niciodată la vânătoare. Habarnam fu nevoit să-l ia de pe perete şi pe vânătorul Glonţişor. Aşa s-a întâmplat şi cu toţi ceilalţi. Tuturor le plăceau portretele altora şi nu le plăceau ale lor. Ultimul se trezi Acuarelă, care, din obişnuinţă, dormea mai mult ca toţi ceilalţi. Când îşi văzu portretul pe perete se supără straşnic şi spuse că acela nu-i un portret ci o mâzgăleală fără valoare şi antiartistică.
După aceea rupse portretul de pe perete şi-i luă lui Habarnam vopselele şi pensula.

Singurul rămas pe perete era portretul lui Peticel. Habarnam îl desprinse de acolo şi se duse la prietenul său.
— Peticel, vrei să-ţi dăruiesc portretul tău? In schimb, împacă-te cu mine, îi propuse Habarnam. Peticel luă portretul, îl rupse în bucăţele şi zise:
— Bine, hai să ne împăcăm. Dar să ştii că dacă măcar o singură dată mă mai pictezi, n-am să mă mai împac cu tine pentru nimic în lume.

— Iar eu n-am să mai pictez niciodată, răspunse Habarnam. Că uite, pictezi, pictezi, şi nimeni nu-ţi spune măcar mulţumesc, nu ştiu decât să te certe. Nu mai vreau să fiu pictor.

Destinatii turistice superbe

Sursa articol

Oraşul Dubrovnik, aşezat în sudul extrem al Croaţiei, pe coasta Dalmaţiei, este port la marea Adriatică. Povestea aşezării este pe cât de tumultuoasă, pe atât de fascinantă. Fondat în secolul al VII-lea, Dubrovnikul a atins perioada de prosperitate, ca important port comercial maritim, spre sfârşitul Evului Mediu. Vă vine să credeţi că încă din 1272, exista un plan urbanistic, iar în următoarele două secole s-a deschis o farmacie, un azil de bătrâni, un orfelinat şi un spital.

Mulţimea de clădiri gotice, renascentiste şi baroce reprezintă dovada unui trecut bogat şi glorios. Cele mai cunoscute obiective turistice ale acestor locuri sunt Franjevaèkog Samostana Mala Braca (Mănăstirea Călugărilor Franciscani), situată în partea vestică, ce găzduieşte una dintre cele mai vechi trei farmacii din Europa, apoi Mănăstirea Dominicană (Dominikanskog Samostana) construită în secolul al XV-lea şi aflată în partea răsariteană a oraşului şi Katedrale (Catedrala), ce datează din secolul al XVII-lea. Muzeul Dubrovnik - aflat în superbul palat Kneažev Dvor - merită, de  văzut.

Cu aproape un secol înainte de descoperirea Americii, aristocraţii din Dubrovnik au abolit sclavia şi comerţul cu sclavi, adoptând şi un nou steag: o bucata de pânză albă, pe care au scris cuvântul latin Libertas (libertate). Totuşi oraşul, cu idealuri înalte, a fost atacat şi cucerit, pe rând, de către ruşi, francezii lui Napoleon,  apoi in secolul XX de nazişti. Ultimul conflict s-a desfăşurat la începutul anilor '90, după ce Croaţia a devenit independentă.

George Bernard Shaw scria în 1929 despre Dubrovnik: "Cine caută raiul pe Pământ, să vină la Dubrovnik". Deşi mai puţin cunoscut decât alte locaţii din Balcani, oraşul a intrat în patrimoniul UNESCO. Bastioanele, turnurile de apărare, precum şi zidul de apărare, construite în secolul al XIII, i-au adus această recunoaştere

Aventurile lui Habarnam (I) - Nikolai Nosov

" Habarnam devenise cunoscut mai ales datorită următoarei întâmplări:

Tot hoinărind prin oraş, se trezi în câmp. înjur - ţipenie de om. Tocmai atunci trecu pe acolo în zbor un cărăbuş. Fără să-l bage de seamă, cărăbuşul îl lovi pe Habarnam drept în ceafa. Habarnam se duse de-a dura la pământ. Cărăbuşul îşi văzu de drum şi se pierdu în depărtare. Habarnam sări în picioare şi începu să iscodească în toate părţile, doar-doar îl va descoperi pe cel care-1 trântise. Dar nu văzu pe nimeni.
"Oare cine m-a lovit? se întreba Habarnam. Poate a căzut ceva din cer?"
Îşi dădu capul pe spate şi privi în sus, dar nici acolo nu zări nimic. Doar soarele strălucea luminos deasupra capului său.
"Înseamnă că a dat peste mine ceva de la soare, hotărî Habarnam. Desigur, s-a desprins o bucată din soare şi m-a lovit în cap."
Porni grăbit spre casă, dar pe drum întâlni un cunoscut de-al său, căruia-i spuneau Lentilă.

Acest Lentilă era un astronom renumit. Din nişte cioburi de sticlă îşi făcea o lentilă. Dacă te uitai prin lentila asta la lucrurile din jur, ţi se păreau mult mai mari. Din câteva lentile a meşterit o lunetă mare, prin care puteai privi luna şi stelele. Aşa a devenit el astronom.
— Ascultă, Lentilă, i-a zis Habarnam. Auzi ce mi s-a întâmplat: s-a desprins o bucată de soare şi m-a lovit în cap.

— Nu mai spune, Habarnam! izbucni în rîs Lentilă. Dacă s-ar fi desprins o bucată din soare, te-ar fi strivit de rămâneai acolo lat. Că doar soarele e foarte mare. E mai mare decât întregul nostru Pământ.
— Nu-i adevărat, răspunse Habarnam. Eu cred că soarele nu-i mai mare decât o farfurie.
— Ni se pare doar că e aşa, pentru că soarele e foarte departe de noi. Soarele e un uriaş glob incandescent. Am văzut asta prin luneta mea. Dacă s-ar desprinde din soare fie şi numai o mică părticică — ar distruge în întregime oraşul nostru.
— I-auzi! se miră Habarnam. Nu ştiam că soarele-i atât de mare. Mă duc să le spun şi la ai noştri, s-ar putea ca ei să nu fi aflat încă nimic despre asta. Insă tu mai uită-te o dată la soare, tot prin luneta aia a ta, nu cumva să fie ştirbit într-o parte!
Habarnam porni spre casă povestindu-le la toţi cei pe care-i întâlnea:
— Fraţilor, ştiţi cum e soarele? E mai mare decât tot Pământul nostru. Da, aşa e soarele. Şi să ştiţi, fraţilor, că din soare s-a desprins o bucată care zboară drept către noi.
În curând o să cadă şi o să ne strivească pe toţi. Mare nenorocire ne aşteaptă. N-aveţi decât să vă duceţi să-l întrebaţi pe Lentilă.

Râdeau cu toţii, deoarece îl cunoşteau pe palavragiul de Habarnam. Iar Habarnam porni în goană spre casă şi se puse pe răcnit:
— Fraţilor, Salvaţi-vă! Se prăbuşeşte bucata!
— Care bucată? îl întrebau.
— Bucata, fraţilor! S-a rupt o bucată din soare. Şi când o să detune acuşica, s-a zis cu noi. Ştiţi cum e soarele? E mai mare decât tot Pământul nostru."

Sa mai citim si carti

Articol preluat din Cotidianul.ro!

"A vedea, a auzi altfel istoria

Timpul lecturii, precum timpul iubirii, dilată timpul vieţii noastre şi constituie o experienţă dintre cele mai înalte oferite omului pe pământ. Citim şi ne apropiem eternitatea.

Ce citim? Cum citim?

Ziarele, şi ele povestesc despre aventura terestră pe care o numim viaţă, despre mersul lumii în care trăim. Un nivel de lectură care ne atrage sau nu, în care credem sau nu. Actorii acestor povestiri devin adesea repere pentru lecturi, triste, nejustificate... Ultimele ecouri ale unei asemenea lecturi te pot însoţi până seara, lăsând fără răspuns întrebarea: cum e posibil? Un exemplu: citesc despre cum "consultă" politicienii români, de la cel mai înalt nivel, vrăjitoarele, paranormalii, anormalii etc. Spirite mediocre, slabe, ignorante, oricum periculoase sunt persoanele cu asemenea aplecări. Cum să nu te îngrijorezi, iar dacă te îngrijorezi, ce-i de făcut, vorba cuiva... Şi ţara asta şi viaţa noastră la dispoziţia unor asemenea persoane? Rămâne speranţa că n-or fi toţi la fel. Lumea a luat-o razna, cu adevărat?! Suntem un popor creştin, spun unii, avem resurse nebănuite pentru redresare, pentru a ne salva, cică... Aş, zic alţii, suntem doar nişte pagini. Vom pieri, striviţi de Ignoranţa atotputernică şi atotnesimţitoare, căreia ne supunem şi îi slujim cu voluptate. Au dreptate unii? Au dreptate alţii? Rostesc gândurile mele cu voce tare, aşadar, în faţa unui prieten şi a unei ceşti cu cafea fierbinte. În biblioteca prietenului meu, loc fermecat. Nu-mi raspunde. Se ridică de la masă, ia din bibliotecă o carte, ce gest magic, şi mi-o oferă. Coregrafia generozităţii absolute, a prieteniei sfinţite prin mâna întinsă spre a oferi cartea. Citeşte-o, îmi spune, şi cu siguranţă vei înţelege mai uşor cum de s-au petrecut şi cum de se vor mai petrece toate. Îmi dă cartea. E scrisă, îmi spune, de un arhitect. Un arhitect pasionat de latura ascunsă a lucrurilor. Un arhitect care decriptează istoria din noaptea istoriei umanităţii. O provocare grea, pentru cei ce se consideră deţinătorii adevărului absolut. O privire nouă asupra posibilităţilor minţii noastre. O carte deloc simplă, dar nici tocmai complicată. Numai bună pentru trezirea conştiinţei, pentru conştientizare, aşadar, pentru responsabilizare. O nouă chemare a minţii spre noul legământ, spre starea de veghe. Vegheaţi - ne strigă, din Marea carte - Înţelepciunea. Dacă vreţi să cunoaşteţi, să înţelegeţi, sa ştiţi, vegheaţi!Întrebarea corectă se naşte din starea de veghe: ce ni se întâmplă? Care este păcatul nostru? Ce ne ţine înlănţuiţi în haos? De cine ne-am rătăcit? Întrebarea corectă, întrebarea salvatoare (nu doar răspunsul la această întrebare) se află în cartea scrisă de Diana Bugajewski. Fină, alertă, profundă, tumultuoasă, năvalnică uneori, analiza arhitectei Diana Bugajewski, care descifrează în vestigiile istoriei precum alţii în stele, ne îndeamnă să lepădăm jugul ignoranţei, să nu mai fim mândri că suntem sclavii acesteia, ci, dimpotrivă, să învăţăm smerenia şi măsura. Cercetătoare a istoriei arhitecturii, care este, deloc paradoxal, istoria omului, Diana Bugajewski ne invită să ne lepădăm de ignoranţă, conservata sub pecetea DIXIT, sursa răului din noi.

Vegheaţi, deci, cercetaţi. Învăţaţi să ascultaţi, să priviţi, ţineţi mintea mereu în alertă. Mişcarea minţii şi a inimii, deopotrivă, înseamnă viaţă. Folosiţi, exersaţi marele cadou oferit de Dumnezeu omului: conştiinţa (inima, ochiul, mintea). Veţi fi răsplătiţi cu asupra de măsură. Vegheaţi şi veţi fi liberi. Este cheia cărţii „Sub semnul lui Zamolxis", autor Diana Bugajewski, apărută la Editura Artemis-Semne, cu sprijinul Uniunii Arhitecţilor din România, 2010.



Publicat Joi, 01 iulie 2010 Diana Nedelcu - Cotidianul.ro    Sursa articol

La rascruce de vanturi (I)

Wuthering Heights e denumirea reşedinţei domnului Heathcliff. O poreclă provincială potrivită pentru a evoca vuietul vântului ce se dezlănţuie în jurul casei pe timp de furtună. Pe acele culmi, desigur, aerul e mereu tăios şi rece; şi nu e greu de ghicit cu ce putere porneşte vântul de miazănoapte peste creste, judecând după apriga înclinare a câtorva brazi pitici, sădiţi în apropierea casei şi a unor tufe prăpădite, cu crengile întinse într-o singură parte, cerşind parcă pomană de la soare. Din fericire, arhitectul a fost prevăzător şi a clădit casa solid. Ferestrele sunt înguste, tăiate adânc în zid, iar colţurile, apărate de pietre mari, ieşite mult în relief.


Înainte de a trece pragul, m-am oprit să admir mulţimea de sculpturi groteşti risipite cu precădere pe faţadă şi în jurul intrării principale, deasupra căreia, printre nenumăraţi grifoni care începuseră să se fărâmiţeze şi amoraşi lipsiţi de pudoare, am descoperit data — 1500 — şi numele Hareton Earnshaw. Aş fi vrut să fac câteva comentarii şi să-l rog pe ursuzul meu proprietar să-mi facă un scurt istoric al acestei clădiri; dar atitudinea lui,aşa cum stătea în faţa uşii, părea să-mi ceară ori să intru imediat în casă, ori să plec definitiv. Iar eu nu doream să-i sporesc nerăbdarea înainte de a fi pătruns în sanctuarul său.


Urcând o singură treaptă, şi fără să mai trecem prin vreun gang sau vestibul, ne aflarăm în odaia principală, numită prin partea locului "sală". De obicei, sala cuprinde şi bucătăria şi camera de primire, dar eu cred că la Wuthering Heights bucătăria cu toate rosturile ei a fost silită să se retragă în cu totul altă parte. Desluşeam glasuri pălăvrăgind şi zgomot de vase venit de departe; de altfel, în preajma căminului uriaş n-am văzut strălucind pe pereţi vase de aramă, strecurătoare de cositor sau vreun alt obiect care să mă fi făcut a crede că acolo se coace, se fierbe sau se prăjeşte ceva. Însă într-un capăt al încăperii se răsfrângeau minunat atât lumina cât şi căldura, în enorme farfurii de cositor, ibrice şi oale de argint, aşezate rânduri-rânduri pe un imens bufet de stejar, înalt până-n tavan. Acesta nu fusese niciodată vopsit: pentru un ochi cercetător, întreaga lui structură era vizibilă, în afara unei porţiuni ascunse de o stinghie de lemn de care erau atârnate turte de ovăz şi nenumărate hălci de carne de vacă, berbec şi porc. Deasupra căminului se aflau mai multe puşti vechi, prăfuite şi o pereche de pistoale de pus la coburi; iar în chip de podoabă, înşirate pe marginea unui raft, trei cutii de metal, pictate în culori ţipătoare. Pardoseala era de piatră albă, lustruită, scaunele rustice, cu speteze înalte, vopsite în verde. În umbră se întrezăreau unul sau două scaune masive, negre. În firida de jos a bufetului sta culcată o căţea roşiatică, voinică, din neamul prepelicarilor, înconjurată de o ceată de căţei care scânceau; iar prin unghere dormeau alţi câini.

Locuinţa şi mobilierul n-ar fi avut nimic deosebit dacă ar fi aparţinut unui obişnuit fermier din nord, cu faţa dârză, cu picioare puternice, puse în valoare de panta­lonii bufanţi şi jambiere. În orice casă, pe o rază de cinci sau şase mile printre aceste coline, dacă te duci la ora potrivită, după-amiază, poţi găsi un asemenea per­sonaj, aşezat în fotoliul său, cu cana de bere spumegând pe masa rotundă din faţa lui. Dar domnul Heathcliff oferea un contrast izbitor faţă de casa şi felul lui de via­ţă. Ca înfăţişare, părea un ţigan cu pielea tuciurie, ca îmbrăcăminte şi purtare, un gentleman, atâta cât poate părea gentleman un om care trăieşte la ţară. Fiind bine făcut la trup şi având o faţă plăcută, cu toată înfăţişarea lui morocănoasă, nici chiar lipsa de cochetărie nu-i şe­dea rău. L-ai fi putut bănui că este de o îngâmfare de proastă calitate; dar inima mea binevoitoare îmi spunea că nu poate fi vorba de aşa ceva: nu ştiu ce instinct mă făcea să cred că rezerva lui izvorăşte din sila pe care o are pentru orice exteriorizare a sentimentelor, pentru orice manifestare a unei simpatii reciproce, că iubeşte sau urăşte în ascuns, şi i s-ar părea o obrăznicie ca ci­neva să-i arate că-l iubeşte sau îl urăşte. Dar mă cam pripesc: îi dăruiesc cu prea multă generozitate propriile mele însuşiri. Motivele care-l fac pe domnul Heathcliff să nu întindă mâna pentru a face cunoştinţa unui străin, cu care, întâmplător, s-a întâlnit, pot fi cu totul diferite de ale mele. Îmi place să cred că structura mea sufletească e oarecum unică: sărmana mea mamă îmi spunea că n-o să am niciodată un cămin comod şi, într-adevăr, chiar în vara trecută m-am dovedit cu desăvârşire nedemn de a-l avea.

De inceput!

Ca sa stii de la inceput nu este un blog de pareri personale si nici de evenimente personale.
Este un blog in care vreau sa adun lucruri interesante (evident din punctul meu de vedere) spuse de altii mai priceputi decat mine.
Sa ii zicem ... biblioteca personala.