Powered By Blogger

5 noiembrie 2010

Si totusi iubirea - Adrian Paunescu

Si totusi există iubire

Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

 
PS: nu pretind a cunoaste autorul sau ca il voi cunoaste vreodata. Cred ca e singura poezie pe care o stiu, insa mi se pare suficienta ca sa imi dau seama ca, din pacate vremurile in care traim nu mai au loc si pentru spiritualitate...poate gresesc, poate sunt mult prea pesimista (ori poate vorbesc din experienta....) dar am ajuns mult prea materialisti ( cu sau fara voia noastra ) ca sa mai vedem iubirea asa cum este ......

25 octombrie 2010

Paradoxul zilelor noastre - Octavian Paler

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:

cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.

15 octombrie 2010

Repere legale privind concedierea

Cadru legal


Conform Codului Muncii incetarea contractului individual de munca ( CIM ) poate avea loc in urmatoarele cazuri:
- de drept;
- ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea;
- ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege.

Concedierea salariatului, deci incetarea CIM din vointa unilaterala a angajatorului, poate fi dispusa: a) pentru motive care tin de persoana salariatului sau b) pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Concedierea salariatului nu poate avea loc in urmatoarele situatii:
- pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii;
- pe durata concediului pentru carantină;
- pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
- pe durata concediului de maternitate;
- pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
- pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
- pe durata îndeplinirii serviciului militar;
- pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat;
- pe durata efectuării concediului de odihnă.

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
- în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;
- în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală;
- în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;
- în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
- în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiu de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii.

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, spre exemplu:
- incetarea activitatii angajatorului;
- unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării;
- unitatea îşi încetează activitatea;
- unitatea se mută în altă localitate şi are posibilitatea să-şi asigure pe plan local cadrele necesare;
- unitatea se mută în altă localitate, iar persoana încadrată nu acceptă să o urmeze;
- unitatea îşi reduce parţial activitatea la nivel de secţii, sectoare sau ateliere;
- unitatea efectuează modernizări ori achiziţionează o nouă tehnologie de lucru, care conduce la reducerea de personal.

Putem vorbi despre concediere colectiva in situatia in care sunt respectate urmatoarele prevederi ale Codului Muncii: concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de:
• cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;
• cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;
• cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.

La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia existenţei a cel puţin 5 concedieri

Procedura- legislatie

Concedierea simpla

Salariatul concediat pentru motive care nu tin de persoana sa are dreptul la un preaviz care este de 20 de zile lucratoare, conform contractului colectiv de munca la nivel national nr. 2895 din 29.12.2006. In perioada preavizului, salariatul are dreptul sa absenteze 4 ore pe zi de la programul unitatii, pentru a-si cauta un loc de munca, fara ca aceasta sa ii afecteze salariul si celelalte drepturi. Orele absentate se pot acorda prin cumul, în condiţiile stabilite de angajator.

De asemenea, conform contractului colectiv de munca mai sus mentionat, salariatul al carui CIM este desfacut din initiativa angajatorului are dreptul sa primeasca pe langa celelalte drepturi la zi pentru activitatea prestata si o plata compensatorie in valoare de minim 1 salariu lunar.

Decizia de concediere se comunica in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu urmatoarele elemente:
- motivele care determina concedierea;
- durata preavizului.

Decizia de concediere isi produce efectele de la data comunicarii ei salariatului. Concedierea dispusa cu nerespectarea prevederilor legale este lovita de nulitate absoluta. In cazul unui conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept in afara de cele cuprinse in decizia de concediere.

Decizia de concediere poate fi facuta si in nume colectiv, pentru mai multi angajati, dar bineinteles ramane la latitudinea inspectorului de munca daca accepta aceasta forma sau solicita decizie de incetare pentru fiecare angajat in parte, fara a insemna insa ca vorbim despre o concediere colectiva.

Decizia de incetare a contractului de munca trebuie depusa si inregistrata la Inspectoratul Teritorial de Munca la care este arondat angajatorul in termen de 5 zile de la data perfectarii acestuia, in caz contrar societatea risca o amenda de la 3.000 la 6.000 lei ( art. 9 si 14 din lg 130/1999 ).

Concedierea colectiva

Concedierea colectiva se poate face cu obligatia angajatorului de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la:
• metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi;
• atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.

In aceasta perioada angajatorul trebuie sa notifice in scris salariatii despre urmatoarele
a) numărul total şi categoriile de salariaţi;
b) motivele care determină concedierea preconizată;
c) numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere;
d) criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;
f) măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează să fie acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;
g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;
h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.

Aceasta notificare trebuie trimisa in acelasi timp si Inspectoratului teritorial de Munca.

În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Aceasta notificare trebuie sa contina toate elementele prevazute mai sus precum si rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaţilor, numărul salariaţilor afectaţi de concediere şi data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri. Aceasta notificare va fi trimisa in copie si sindicatului sau reprezentantilor salariatilor.

La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial de muncă, cu avizul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, poate dispune reducerea perioadei de 30 de zile, fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz.

Angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi încadrări pe locurile de muncă ale salariaţilor concediaţi timp de 9 luni de la data concedierii acestora. În situaţia în care în această perioadă se reiau activităţile a căror încetare a condus la concedieri colective, angajatorul are obligaţia de a transmite salariaţilor care au fost concediaţi o comunicare scrisă în acest sens şi de a-i reangaja pe aceleaşi locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără examen sau concurs ori perioadă de probă. Salariaţii au la dispoziţie un termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data comunicării angajatorului, pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la locul de muncă oferit. In cazul in care nu isi manifesta acest consimtamant, angajatorul poate incadra in functiile respective orice alte persoane.

Desigur, pentru a se evita procedura destul de complicata in cazul concedierilor, o varianta mai avantajoasa din punct de vedere financiar pentru angajator ar fi ajungerea la o intelegere cu salariatii si incetarea contractelor de munca prin acordul de vointa al ambelor parti, conform art. 55 lit. B din Codul Muncii, varianta care, din punct de vedere profesional este de multe ori agreata si de salariati.

Pasi de urmat pentru concedierea salariatilor pentru motive care nu tin de persoana lor

1. Emiterea deciziei de incetare a contractului
Decizia de incetare a contractului de munca trebuie sa contina in principiu datele prevazute in anexa la prezentul referat.

Incetarea contractului de munca va avea loc dupa un termen de minim 20 de zile, deci decizia se va emite cu 20 de zile anterior datei de incetare a CIM.

2. Comunicarea si inregistrarea deciziei la ITM

Decizia de incetare trebuie comunicata in scris angajatului la data emiterii ei si inregistrata la Inspectoratul Teritorial de Munca unde este arondat angajatorul in termen de 5 zile de la emiterea ei.

3. Remiterea Carnetului de Munca si lichidarea drepturilor salariale si a compensatiilor

La expirarea termenului de preaviz CIM al salariatului va inceta, bineinteles daca acesta nu renunta la acest preaviz, caz in care CIM va inceta cu respectiva data. La data incetarii CIM trebuie remisa salariatului Cartea de Munca completata la zi, de asemenea trebuie sa ii fie lichidate drepturile salariale precum si compensatia oferita pentru concedierea sa conform legislatiei in vigoare.

In cazul incetarii contractului cu acordul ambelor parti se urmeaza aceeasi procedura de mai sus, dar incetarea CIM va avea loc la data stabilita de parti de comun acord, si nu mai este nevoie de acordarea unor compensatii conform legislatiei in vigoare.